Despre vointa (I)

Cineva care-mi este chiar ruda m-a inspirat astazi sa scriu despre un subiect extrem de sensibil, in primul rand pentru mine si, banuiesc, pentru multi dintre voi. Ea scria ceva despre vointa pe facebook, referindu-se la vointa in a te abtine de la excesele alimentare.

Ei bine, vocea interioara mi-a soptit sa dezvolt putin subiectul poate pentru ca m-am confruntat ani in sir, practic de cand ma stiu aproape, cu lipsa acestui articol atat de necesar in viata, si anume vointa, alaturi de sora ei mai mare - perseverenta.

Pai, ce-am invatat dupa ani buni de observatie a fenomenului care se cheama "viata"? 
De la banalele sfaturi parintesti, mai mult oftaturi de fapt, pornite din adancul inimii: "Offf, daca ai avea macar un piculet de vointa, ai ajunge departe cu tot ce-a pus Divinitatea in tine!", trecand prin experiente grele, de genul lasatului pregatirii pentru o teza sau pentru un examen pe ultima noapte (uita-voi vreodata oare glasul mamei, la fel de oftat: "Mama, daca tu nu te lasi pe ultima clipa cu invatatul, tu nu te simti bine!"), trecand prin ani irositi in activitati redundante, plictisitoare si rutiniere, precum rasaritul si apusul Soarelui de milenii, apoi prin ani irositi in stagnare si lamentari despre trecut si plansul lui, am invatat:

- ca toate lucrurile au timpul lor, ca totul se intampla atunci cand trebuie sa se intample, ca Buddha avea mare dreptate cand spunea ca "Nicio frunza nu cade unde nu trebuie", si niciun accident nu este intamplator, ca nimic de altfel!!;

- sa nu lasam niciodata sa ne domine lenea, sa nu adormim atunci cand citim o carte care ne foloseste pentru crestere si evolutie, sa nu lasam pe maine si pe poimaine si pe... niciodata, de multe ori ceea ce ne spun viata si prietenii si Maestrii si vocea interioara ca trebuie sa facem, cum sa actionam pentru a ne ajuta pe noi intai, totul pentru a sti cum sa-i ajutam si pe ceilalti, ca unele dintre cele mai importante scopuri si teluri si misiuni cu care ni se ingaduie darul acesta divin, care se cheama viata!!!;

- sa comunicam ce simtim, intr-un mod asertiv, prin care sa ne respectam pe noi si pe ceilalti, sa evitam cu orice pret sa ranim in jurul nostru orice exista - fiinta, obiect sau situatie!!;

- sa nu pregetam sa fim Iubire, de noi insine si de ceilalti, ca expresie Divina ce suntem cu totii, frati, surori, parinti, fii si fiice pe acest pamant!! Sa nu pregetam sa ne exprimam Iubirea, total neconditionata, fata de Tot Ceea Ce Este!!!...

Din multe experiente extrem de dureroase am inteles ca fiecare pas inseamna o alegere si ceea ce alegem ne determina drumul pe mai departe, ne determina ca Spirit, pana la urma! In egala masura, alegerile ne sunt oarecum dictate de inconstient pentru ca in el se afla toate lectiile pe care trebuie sa le invatam, vrand-nevrand. 
Or, de exemplu, daca suntem deficitari la capitolul "iertare", ne sunt date in viata tot felul de situatii si experiente in care cei din jur ne gresesc (aparent, desi nici greseala nu exista, ci doar echilibrarea Universului), si ne gresesc in mod repetat, producandu-ne suferinte mai mici sau mai mari pana cand invatam (de multe ori in vieti) sa iertam, sa acceptam cu infinita compasiune tot ceea ce experimentam fata de cei prin care ne sunt daruite lectiile pentru ca, asa cum spunea marele Invatator Ramana Maharshi: "Cine nu accepta clipa de fata e nebun, pentru ca ea se intampla!" 
Si-atunci intervine alegerea... dar despre asta, cu alta ocazie :).