"Pentru binele lui..."

M-am intalnit ieri cu un suflet tare drag mie, care m-a intrebat, la un moment dat "Ce mai face Gigel? Mai face proiectele acelea?" La care eu, dintr-un tipar atat de multi ani total neconstientizat, am inceput sa raspund, inainte de a gandi ceea ce spun: "Pentru binele lui, ii doresc sa le faca!"... si m-am oprit!
Pentru ca m-am auzit ce spun si am realizat grozavenia acestui gen de afirmatie!

Pai, de unde si pana unde am eu habar care este binele lui Gigel? Si de unde si pana unde are habar vecina din colt care e binele catelului care doarme pe iarba? Si... de unde si pana unde au habar parintii nostri, prietenii, sotii sau partenerele noastre de viata ce este mai bine pentru noi?

Cu un lucru sunt de acord, si anume cu acela ca putem avea cel mult impresia ca stim!
Pentru ca... adevarul are atatea nuante cate perechi de ochi sunt!
Pentru ca ceea ce este bine pentru mine poate ca nu este deloc bine pentru tine!

Exemplul care imi vine in minte este cel legat de stilul de munca in care au fost educati bunicii si parintii nostri si inca multi dintre noi, din pacate, cu cele minim 8 ore de munca zilnic, cu programul fix, la stat, eventual, cu salariul lunar, cu semnatul condicii etc. Si ne straduim sa ne educam, la randu-ne, progeniturile, bagandu-le in cap acelasi gen de obligativitate: "Sa te angajezi undeva, sa mergi dimineata la servici, sa vii seara, sa ai un salariu, ca e spre binele tau, maica!" 

Hai sa fim seriosi!! Dincolo de faptul ca plesnim de atata ipocrizie - de unde stim noi ca binele copilului e sa traga ca boul, angajat, cu carte de munca si cu tot tacamul si nu cumva sa-si porneasca propria afacere, sa puna pe picioare o firma, in care sa-si foloseasca si sa-si dezvolte din plin creativitatea? 
Ipocrizie pentru ca mintea umana are in esenta ei primara cuprinsa dorinta de a obtine castiguri maxime cu eforturi minime si nu cred ca un foarte mare procent din populatia planetei asteia ar refuza o viata traita in belsug si fara prea mare chin!

Cu vreme in urma, privind spre lastarele familiei cum incearca sa-si gaseasca un drum coerent in viata, m-am surprins gandind in tiparul de mai sus, urandu-le sa-si gaseasca un job, sa fie angajati undeva... insa repede m-am repliat, realizand pur si simplu ca pot fi cu mult mai impliniti avand afacerea proprie decat imbatranind trezindu-se dimineata, mergand robotizati spre un servici "la stat", in care creativitatea si frumusetea interioara nu sunt prinse in statul de functii, pensionandu-se depresivi, cu ochii si sufletele golite de orice licarire de bucurie si veselie si implinire...

Mai mult, de unde avem noi habar care sunt lectiile pe care le are de invatat copilul, sotia, vecinul sau unchiul?? De unde stim noi ca pentru Gigelul mentionat mai sus nu ii sunt mai potrivite proiectele muzicale in loc de cele... eoliene, sa zicem? De unde stim noi care sunt jaloanele drumului lui sau ei in viata, pe care ar trebui sa le bifeze ca invatate?

Si, uite-asa, ne trezim vorbind fara noi, emitand tot felul de judecati care mai de care mai abracadabrante asupra "binelui" celui din jur si, intr-o lume in care conteaza inca forta, din pacate, daca mai suntem si bine-dotati energetic, ajungem sa-i facem pe bietii oameni sa traiasca "binele" nostru, adica viata noastra in loc de viata proprie...