Iubirea de sine

Citind astazi articolul scris de o buna prietena pe blogul ei, mi-am adus aminte de cuvintele unuia dintre Maestrii mei, care ne invata odata: 

"Unii cred ca sunt mai putin daca le scade contul in banca sau daca raman fara slujba sau daca se despart de partenerii de-o viata sau daca trec printr-o pierdere! Insa noi nu suntem cu nimic mai putin sau mai mult decat Ceea ce Suntem!"

Si mi-am mai amintit de vremuri sper eu demult apuse, cand, trecand printr-o problema de sanatate, mi-a spus un terapeut ca "nu ma iubesc, ca nu ma iubesc si nu ma accept ca femeie"! 
La care am gandit si spus si reactionat cu viteza celui neintelept (care intai spune si apoi gandeste: "Cum? Eu? Vai de mine, se poate? Pai, uite cat cheltuiesc ca sa dau bine la imagine (pe pomezi, toale si alte zorzoane, adica). Cat ar trebui sa cheltuiesc daca m-as iubi, asa cum spui tu?"

Vai, mie, ca multa dreptate avea... pentru ca, de fapt, alocam atentie exteriorului in detrimentul interiorului! Pentru ca, de fapt, pierdusem de mult legatura cu sufletul, care, bietul, stia ca sunt la fel de valoroasa si de unica si de speciala in ochii Divinitatii si a tot Ceea Ce Este si fara fard, oja sau margele! Stia ca valoarea si stralucirea sta in puritate si in simplitate si mai stia ca, daca ma iubesc asa cum sunt, asta se simte de la o posta si o simt si cei din jurul meu, care nici nu mai au timp sa vada detaliile, ci savureaza cu fiecare por iubirea asta infinita, care a dat nastere intregii Creatii Divine, in care existam si traim!

Asta nu inseamna ca apoi am uitat sa ma spal sau sa ma imbrac cat de cat corect sau ca am iesit cu parul valvoi din casa :), ca doar echilibrul este cheia in toate, pana si in asta!
Asta inseamna pur si simplu ca nu a mai fost o tragedie daca nu aveam unghiile proaspat date cu oja atunci cand am iesit sa duc gunoiul :) si nu a mai fost o catastrofa daca m-am impiedicat si am cazut si nu a mai fost o calamitate cosmica daca mi-a ravasit vantul parul proaspat aranjat... pentru ca nimic din toate astea nu au facut mai putin din ceea ce sunt si pentru ca am invatat sa ma bucur mai mult, in primul rand de mine insami, si-apoi de viata insasi! 
Care oricum se petrece, independent de culoarea unghiilor mele :).