A nu judeca nimic din Ceea ce Este

Cum nu exista intamplare, nu a fost nimic intamplator in faptul ca au ajuns la mine cateva pasaje din Deepak Chopra, citindu-le pe un blog pe care il urmaresc cu mare drag.
Era vorba despre Legea potentialitatii pure, ca prima lege spirituala a succesului si care spune ca noi, in esenta, suntem constiinta pura, infinita, nelimitata, avand drept caracteristici cunoaşterea pură, tăcerea infinită, echilibrul perfect, invincibilitatea, simplitatea şi beatitudinea.
Aceasta este natura noastră esenţială.

Cunoasterea de sine este esentiala in evolutia noastra, fara de care existenta ni se desfasoara oarecum anost, centrata fiind preponderent pe aspectele materiale ale ei si, din pacate, inevitabil, experimentand suferinta. Odata cu cunoasterea de sine, Universul ne inmaneaza o cheie magica, a implinirii tuturor viselor, caci  "Sinele este posibilitatea eternă, potenţialul nemăsurat al tuturor lucrurilor care au existat, există şi vor exista vreodată."

A ne cunoaste pe noi insine inseamna a ne intoarce spre Sine, spre propriul nostru spirit, renuntand la centrarea asupra exteriorului, oricare ar fi el: situatii, oameni sau lucruri. In primul rand, a ne agata exclusiv de exterior inseamna a depinde de oameni, situatii, posesii materiale si o astfel de atitudine are la baza nevoia de control, de putere asupra lumii exterioare. Aceasta nevoie are la baza teama, naste atasament si, din pacate, aduce suferinta.

 "În cazul centrării asupra obiectelor, punctul de referinţă interioară este egoul."
Care nu este altceva decat rolul pe care il jucam in aceasta existenta, masca pe care ne-o prezentam pana si noua insine, nu doar celorlalti, traind iluzia separarii intre "noi" si exterior, crezand ca celalalt este altceva decat noi, de multe ori, chiar un inamic. In plus, atunci cand obiectul sau situatia exterioara dispare, prin faptul ca se supune Principiului hermetic universal al ritmului, aceasta masca experimenteaza suferinta pierderii obiectului atasamentului sau.

Insa Sinele nostru nu cunoaste teama, dorinta de a controla si nici macar ideea de lupta pentru putere sau aprobare a celor din jur. Noi suntem, in esenta noastra, liberi, imuni la critici, nu suntem inferiori sau superiori nimanui, stiind ca toti suntem identici, doar cu infatisari diferite. De aceea, cunoasterea de Sine aduce cu ea Iubirea neconditionata de sine si de ceilalti, respectul de sine si de ceilalti.

Asa cum ne sfatuiesc toti inteleptii veacurilor, si Deepak Chopra ne indeamna spre practica tacerii, a meditatiei, a contactului cu natura pentru atingerea acestei constiinte de sine. Pur si simplu, prin intentie, sa ne angajam sa petrecem o perioada din zi in tacere absoluta, fara radio, televizor sau facebook :), tocmai pentru a ne linisti dialogul mental permanent. Sa nu ne speriem daca, la inceput, acest dialog devine si mai agitat pentru ca, la un moment dat, se linisteste.

Despre puterea infinita a meditatiei sau a practicii tacerii, stiam, insa Universul a gasit de cuviinta sa ma ajute sa constientizez cat de multe piedici ne punem singuri prin emiterea de judecati de valoare!

"Judecata se referă la evaluarea permanentă a lucrurilor ca fiind bune sau rele, corecte sau greşite. Atunci când evaluăm, clasificăm, analizăm în permanenţă lucrurile, când punem etichete pretutindeni, noi dăm naştere la foarte multe turbulenţe în dialogul nostru interior."

Iar aceste turbulente blocheaza fluxul de energie dintre noi si Sine, mintea devine din ce in ce mai agitata, iar Universul ne "serveste", de cele mai multe ori, un "meniu" total diferit fata de cel pe care ni l-am fi dorit.

"Această stare de conştiinţă pură, de pace interioară, spaţiul tăcut dintre gânduri, este puntea care face legătura cu marea putere. Cei care nu sesizează acest interval nu conştientizează nici legătura cu câmpul potenţialităţii pure şi al creativităţii infinite."

A nu emite judecati inseamna a avea mintea linistita. Am experimentat si eu, prin simpla intentie, ne-emiterea niciunei judecati de valoare asupra a nimic din ceea ce experimentam - prin vaz, auz, traire exterioara sau interioara, un interval mai lung de timp. Ceea ce mi s-a parut fascinant a fost faptul ca imi puteam recunoaste gandurile. 

De cate ori nu ni s-a intamplat sa pornim la un drum, avand o intentie si sa abandonam, dupa un timp mai lung sau mai scurt, crezand ca nu vom reusi sau ca nu are rost sau ca cine stie ce motiv stupid am gasit? Din pacate, nici macar nu constientizam, de multe ori, cand o facem. 
Nu dam telefon cuiva pentru ca "daca e ocupat sau obosit etc.", nu ne ducem sa ne cumparam rochia sau costumul preferat pentru ca "sigur nu mai e acolo", nu il intrebam pe coleg sau pe vecin cum se mai simte pentru ca "s-a uitat in alta parte si sigur are ceva cu mine", nu raspundem la scoala la intrebarile puse, desi stim materia, temandu-ne sa nu gresim, nu ii spunem celui drag ca-l iubim pentru ca "daca ne ia de prost", renuntam la un program sau la un proiect pentru ca "ce m-oi fi legat la cap, ca sigur nu iese" si as putea continua la infinit! Totul avand drept punct de pornire - TEAMA!

Fiind in plina exersare a ne-emiterii de judecati, s-a intamplat sa-mi scoata Universul sansa de a ajuta pe cineva. Plina de entuziasm, am raspuns afirmativ, dupa care a inceput iuresul indoielilor ("de ce m-am bagat, ca daca nu iese etc.!") Auzindu-mi si observandu-mi gandurile, am observat si teama din spatele lor. Iar sufletul meu si-a ridicat glasul spre Cer si a spus simplu: "Faca-Se Voia Ta, Doamne! Daca trebuie sa iasa, o sa iasa, daca nu, nu!" Si mi-am vazut de clipe, asa cum au venit ele, unele dupa altele, cu situatia lasata in Voia Bunului Dumnezeu! Care a gasit de cuviinta sa rezolve lucrurile cu mult mai minunat decat ar fi putut iuresul gandurilor si temerilor mele s-o faca!

Va indemn din tot sufletul si cu toata dragostea spre practica ne-emiterii de judecati de valoare, asupra a nimic din ceea ce experimentati - situatii, oameni sau lucruri. Si observati ce se intampla!