Adica, daca un prieten ne spune ceva care ne doare (sunt multe de spus si despre "pe cine doare, de fapt? Cine este cel caruia i se pare ca este ranit?", insa povesti-vom despre asta cu alta ocazie), prima reactie, de multe ori, este sa intoarcem spatele, sa incheiem orice discutie, ca niste copii care-si iau jucariile si pleaca :).
Sau, daca partenerul de viata spune ceva sau actioneaza intr-un mod care nu este pe placul nostru, incepem sa strangem "bile negre" undeva, sub un covor imaginar, care, in momentul in care trec de cantitatea limita suportata de interiorul nostru, se transforma intr-un veritabil taifun pe nume "cearta". Partea proasta a acestor evenimente e faptul ca, precum cataclismele naturii, lasa urme, din pacate deloc placute.
Printr-un necunoscut mie inca mecanism, alegem de cele mai multe ori, din pacate, calea usoara, care inseamna intoarcerea spatelui, incheierea relatiei, in loc de calea grea, care, desi implica mai mult efort si cere dedicatie si perseverenta, ne poate rasplati cu infinite satisfactii interioare venite atat din propria noastra crestere, cat si din faptul ca relatia insasi este, astfel, imbogatita. Daca privim cu obiectivitate experientele noastre, putem recunoaste in mod deschis ca alegerea caii usoare ne aduce, de cele mai multe ori, si suferinta, perceputa mai mult sau mai putin intens in functie de natura relatiei, de vechimea ei si, mai ales, de cat de deschisi sufleteste am fost fata de persoana si fata de relatia in sine. Daca ne-am deschis si am daruit mult, suferim mai mult dupa incheierea ei si invers.
Ei bine, calea grea presupune, inainte de orice, sentimente autentice fata de cel cu care relationam, indiferent ca ne este ruda, coleg, prieten sau partener de viata. De aici, apare si dorinta interioara de a merge mai departe, de a depune eforturi pentru ca relatia sa continue intr-un mod armonios, in care ambele persoane sa poata experimenta fericirea si implinirea interioara.
Si putem face asta in primul rand comunicand, intr-un mod asertiv, deschizandu-ne fata de celalalt cu incredere, invitandu-l astfel si pe el sa faca la fel. Ne poate impiedica frica, insa asta induce din start ideea de competitie, uitand ca nu avem nimic de pierdut sau de castigat.
Avand rabdare, intelegere si incredere, universul interior al celui de langa noi ne poate revela un copil interior poate la fel de speriat ca si noi :), dar doritor de aceeasi iubire ca si noi. Faptul ca nu suntem mereu foarte priceputi in a ne alege cele mai bune cuvinte sau tonul cel mai pasnic si ingaduitor sau atitudinea cea mai constructiva nu inseamna ca ne suntem dusmani unii altora, ci simpla nepricepere sau necunoastere a acestor lucruri, care poate fi invatata si exersata manifestand compasiune si intelegere fata de noi insine si fata de ceilalti, care sunt ca si noi, de altfel.
Pana si aici se poate observa cum functioneaza "Legea celor 5 elemente", universal valabila in tot ceea ce exista, iar felul in care a prezentat-o Maestrul Cezar Culda la unul dintre cursurile lui mi-a explicat diferenta intre calea usoara si cea grea.
Calea usoara inseamna sa lasi lucrurile oarecum neterminate, sa le opresti inainte de a aparea transformarea, specifica Pamantului, dorind ca lucrurile sa ramana mereu ca la inceput, in faza initiala, specifica Lemnului.
Calea grea inseamna sa mergi mai departe, prin introspectie si analiza asupra valorilor din relatia respectiva, caracteristice Metalului, urmand ca, in timp, intelepciunea Apei sa-si spuna cuvantul, conducand relatia spre un nou nivel, mai bogat si, implicit, mai puternic.
Scriind, mi-am dat seama ca la fel tindem sa procedam in foarte multe aspecte ale vietii noastre. La fel procedam si cand incepem sa citim o carte si n-o ducem la bun sfarsit, incepand si o alta, pe care, de asemenea, n-o terminam sau cand suntem tentati sa invatam mai multe lucruri deodata, fara sa fim constienti de faptul ca nu le putem face pe toate la un nivel cel putin satisfacator. Si ne oprim, alegand calea usoara, incepand din nou si din nou altceva...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu